Patronatul Tinerilor Intreprinzatori

Sfaturi mari si mici pentru antreprenori si guvernanti in vremuri de stare de urgenta si criza economica

Las aici cateva idei simple pentru cei care doresc sa iasa in avantaj de pe urma acestei perioade de stare de urgenta si de iminenta criza economica. Prin Patronatul Tinerilor Intreprinzatori sprijinim la momentul de fata peste 100 de start-up-uri in Romania. Asiguram in primul rand acces la finantare dar si sprijin cu birocratia inca foarte mare, necesara realizarii platilor si conformarii cu obligatiile finantatorilor. Sunt insa cateva lucruri simple care pot fi facute in perioada de criza economica si mai ales in izolare:

  • Poate cel mai important lucru este sa regandim afacerea, sa o analizam mai bine, sa revizuim planul de afacere, sa gandim un proiect nou, o noua strategie de marketing sau poate noi tipuri de relatii cu clientii. Acum este o perioada buna sa inovam si sa inventam noi aplicatii, produse sau servicii, folosind resurse limitate. Mai putem lucra la prezentarea online a afacerii, identificarea unor tehnici de marketing social ce pot fi puse in aplicare la costuri relativ scazute (de exemplu reclama gratuita la un radio local care sprijina IMM-urile romanesti), dezvoltarea colaborarilor cu partenerii de afaceri.
  • Trebuie sa gandim pozitiv. Nu avem timp de pierdut cu discutii despre cat de greu ne este. Chiar daca situatia este dificila, o atitudine pozitiva ne ofera posibilitatea de a progresa mai mult decat daca stam linistiti si ne preocupam doar de efectele imediate ale crizei.
  • Trebuie sa fructificam orice oportunitate care apare. Comisia Europeana si Guvernul Romaniei vor lansa programe noi de finantare pentru IMM-uri si vor oferi credite in conditii mai avantajoase. Trebuie sa ne informam zilnic, din surse cat se poate de oficiale, despre masurile de sprijinire a IMM-urilor, astfel incat sa fim pregatiti cand acestea devin disponibile. Surse bune de informatii in acest sens sunt prevenire.gov.ro, imm.gov.ro, fonduri-structurale.ro si cnipmmr.ro.
  • Este foarte probabil ca dupa starea de urgenta sa gasim mai usor angajati. Inainte de aparitia coronavirus, cea mai mare problema a mediului de afaceri era lipsa fortei de munca. Se pare ca in urmatoarele sase luni cel putin, nu vom avea astfel de probleme.
  • Este bine sa ne imbunatatim procesul de gestionare a banilor. Acum ne dam seama ca putem trai satisfacandu-ne numai nevoile de baza. Trebuie sa verificam daca folosim banii in cel mai eficient mod posibil. Pe urma, trebuie gandit daca nu cumva acesti bani pot genera o eficienta mai mare afacerii daca sunt folositi pentru alte activitati (costul de oportunitate).
  • Trebuie sa avem in vedere daca afacerea noastra se adapteaza usor la schimbari. Adaptarea este cheia supravietuirii si firma trebuie sa fie capabila sa-si adapteze modul in care opereaza, incepand de la costuri pana la comercializare de produse sau servicii. Scopul final este acela de a economisi pentru zile mai negre si pentru a resimti lipsa de bani mai usor in momentele de criza. Cele mai multe organizatii recomanda economisirea aproximativ a cinci la sută din venitul lunar.
  • Mai putem sa discutam cu creditorii si debitorii privind viitorul afacerii. Creditorii nu doresc sa piarda un client bun, iar debitorii au si ei probleme si cei seriosi merita sprijiniti.

In vremuri de criza, autoritatile publice sunt cele care au bani. Acesti bani trebuie folositi astfel incat sa aduca un efect de multiplicare cat mai mare in economie. De aceea se recomanda sa se investeasca in proiecte mari, de infrastructura (autostrazi, poduri, retele de gaz, etc). Administratia publica trebuie sa reactioneze mai repede la nevoile IMM-urilor si sa-si adapteze mai bine politicile publice la nevoile IMM-urilor. Sa luam ca exemplu turismul, care este sectorul cel mai lovit de criza. Cam orice afacere in domeniul turismului s-a inchis prin ordonantele militare sau nu mai are clienti. Exista in parlament un proiect de lege a turismului. Era foarte bine daca aceasta criza ne prindea cu o lege a turismului buna, aflata in vigoare, care sa asigure mijloace suplimentare de interventie. De exemplu, nu avem in Romania un program de finantare special pentru turism, asa cum ar merita acest domeniu strategic si foarte bogat in resurse. La nivelul patronatului am recomandat, printre altele, ca finantarea proiectelor pentru turism sa se faca pe trei piloni: surse de finantare pentru firmele care dezvolta proiecte in domeniul turismului, surse de finantare pentru ONG-uri si surse de finantare pentru autoritatile publice locale si centrale. Mai multe aici!

O alta masura buna la nivel guvernamental este si adaptarea la realitatea actuala a programelor de finantare care sunt in derulare si care au fost prinse de starea de urgenta. De exemplu, la Start Up Nation, intalnesc cazuri in care beneficiarii nu primesc decontul aferent investitiei, daca nu au patru angajati, desi este stare de urgenta si acestia sunt in somaj tehnic. Beneficiarul trebuie acum sa-i scoata din somaj tehnic, sa primeasca banii si pe urma sa ii bage iar in somaj. La Start Up Plus, deocamdata, nu se poate prelungi perioada de 12 luni de implementare decat daca se suspenda planurile de afaceri. Trebuie sa scapam in administratia romaneasca de acest “nu se poate!” De asemenea, cred ca este necesara o Autoritate de Management care sa gestioneze toate finantarile pentru IMM-uri, in cadrul Ministerului Economiei. Astfel, cred eu ca ar fi mai usor de urmarit oportunitatile de finantare si poate s-ar reduce si birocratia necesara accesarii acestor finantari si pe urma implementarii planurilor de afaceri.